De gura lui nenea 1nesco, pe numele lui Sorin Frumuseanu, elev si profesor la Scoala de SEO, am revenit pe blogul de batut campii. Scuzati numele ales de la profilul de hi5 de cand eram in clasa a V-a, scuzati postarile vechi si tampite si … Salut!
Revenind, am vazut deasemenea si schimbari majore in wordpress-ul gratuit. Frumos! Primul lucru pe care o sa-l fac, este clar o schimbare de tema!
Salve Sorine si voua tuturor! Back to work!
Un “nene” di SV, tocmai a fost admis la fara taxa pe motiv ca e orfan de ambii parinti.
Are dreptate omu’ asa cum a spus si nenea directorul de la “Universitatea Stefan cel Mare Suceava”.
Da da faza dura nu-i aici. Stiti voi oare care e faza comica? Ei bine, faza comica e ca nenea asta de care vorbesc eu are nici mai mult nici mai putin de 70 ani.
Vazand asta m-am enervat. Gata. Nu mai fac scoala. Astept sa moara mama si tata(daca o sa traiasca pana ‘oi avea saptij’de ani). Nu ma intelegeti gresit. Nu vreau sa moara ai mei. Pur si simplu vreau sa intru la fara taxa fara sa invat o iota. Sau mai bine zis: cred ca la varsta aia cel mai sigur te duci bou si vii vaca.
Ma scuzati, vorbesc aiurea…vorba unui profesor de-al meu din generala( mare, cu barba, crestin-musulman, Bursuc i se zice) ” Taci din gura si lumea va zice despre tine ca esti prost. Deschide gura si va mai fi nici o indoiala.” Nici asta sa n-o intelegeti gresit. Eu eram prea destept ca sa mi se zica asa. La mine se adresau toti cu “domnu’ Palaghianu” …(la director, imediat, nesimtitule:)) )
Ihaaaa!!! Si eu care credeam ca mai am de asteptat o juma’ de an intreg sa pot sa-mi pun alt internet.
Da, scuzati. Sa explic.
Pe site-ul Realitatii spune clar:
Legea prin care perceperea taxelor de reziliere a contractelor de telefonie mobilă, de televiziune şi de internet este declarată ilegală a fost publicată în Monitorul Oficial.
Clientul poate renunţa la abonament, chiar dacă este încheiat pe 24 de luni, cu excepţia cazurilor în care a profitat de o promoţie. De exemplu, dacă clientul a încheiat un contract pe doi ani şi a beneficiat de un preţ promoţional sau de o gratuitate la achiziţinarea telefonului mobil, atunci el va trebui să despăgubească furnizorul.
Ba, oferte nu mi-or facut astia, telefoane n-am luat de la ei deci e clar. Ma duc sa-mi reziliez contractul. Sa vezi ce rad de Romtelecomisti. Ne vedem pe UPC…. sau RDS. Sau orice altceva.
Spune-mi ce pile ai ca sa-ti spun….”-Ce sa-mi spui?” -Pe ce strada stai.
Da mancatias ochisorii am pile…la phremarie. Sa vez’ mancatias ce nhume de strade mi-am tras. Ba sa numeste strada phreteniei ba. Sa moara phuradeii daca tha mhint. Huite aici’sa si o poza.
Amu’ nu serios. Chiar am pile si chiar strada pe care stau se numeste mai nou ” Strada prieteniei”
Duminica pe la 7 am dat peste un prost la bancomat in Burdujeni, SV. Cred ca am ras de unul singur vreo 5 minute si cand am vazut ca se tot intoarce, am zis sa-l filmez. Pacat ca nu avea macar un card la el. Priviti toata filmarea. E prea belea. Radeti cu pofta de la 1:25 la 1: 50.
P.S. Scuzati calitatea. E doar un amarat de 6233.
Asa-i ca va sperie titlul? Stati linistiti… e vorba doar despre…CAFEA. Da. Pentru multi dintre noi, cafeaua a devenit un drog necesar. Mai ales cu mai noua criza, parca si mai multa lume s-a apucat de acest sport.
“Eu sunt mic, nu stiu nimic…”
Chiar daca am 17 ani(numai atat?!:o:o) , cafeaua a devenit si pentru mine un drog necesar. De ce? Pai bine mai fratilor, de cand cu blogurile astea, de cand cu facebook, de cand cu noul calculator, de cand cu prospata venire a verii(chiar daca mai mult ploua) abia de mai apuc sa dorm 3 ore pe noapte. Si atunci, fie ca o beau(cafeaua) acasa, facuta de mama (si comentata de tata: “Eu am baut cafea la 21 de ani”), fie ca o beau la lucru, fie ca o beau la unchiul (Ion) sau folosesc automate de cafea (simple si eficiente) cafeaua este si pentru mine un drog.
Observam astfel ca de la varste din ce in ce mai fragede, obisnuim sa ne drogam, bine, fiecare cu drogul lui.
Prevad ca in cativa ani (ani buni sper) o sa-i spun baiatului meu de 9 ani: “Auzi, tu stii la ce varsta am baut eu prima data cafea? La 15 ani fratica.”
Îl chema Mihai, și avea doar 7 ani când părinții au hotărât să-i cumpere primul calculator.Și pe atunci, în 2000, să ai un calculator la vârsta de 7 ani era ceva minunat.Oare…?
Părinții lui, având o stare materială bună au avut bani să-I ia ceva ce sigur nu îi trebuia.Săptămâni la rând a vrăjit o clasă întreagă cu poveștile despre minunatul gadget pe care părinții lui i l-au luat.Era ceva de nedescris bucuria și vraja pe care o producea un Mario și mai apoi un Prince 2, un Volfied sau vechiul model de Jim, de la jocurile pe televizor.Și de acela avea dar pentru el era doar ceva învechit.Avea nevoie de ceva nou.Drogul jocurilor îi intra în sânge, în instincte și deveneau mai mult decât o nevoie.La vârsta la care majoritatea copiilor jucau ascunsa, prinselea sau orice alte jocuri normale, Mihai nu știa decat calculator, calculator, calculator.
Nu după mult timp, Mihai nu mai mergea la școală.El avea profesori personali, iar lecțiile le facea ghiciți cum?Pe calculator, cu programe speciale.Dar era un băiat neglijent.Îi plăcea doar să se joace.Nu era nicidecum interesat de învățat.
Părinții lui erau foarte ocupați, așa încât nicidecum să observe obsesia lui Mihai.Și vremea trecea cum trece de obicei dar Mihai devenea din ce în ce mai străin față de restul lumii.Abia de își cunoștea verișorii, unchii și mătușele.Mihai nu știa socialize cu nimeni.Știa doar să spună de ce are nevoie și mai știa încă un singur lucru, învățat de la tatăl lui:să înjure.Să înjure și să vorbească urât de cate ori pierdea la vreun joc.
A trecut multă vreme de atunci și Mihăiță cum îi zicea mama devenise Mihai în toată firea.Și astăzi are 17 ani.E ziua lui Mihai iar mama lui stă pe un fotoliu și plânge.Casa e goală, camera lui Mihai deasemenea.Tatăl este plecat cu el, la o operatie în China, la ochi.A, dar voi nu aveți de unde să știți ce s-a intamplat.Mihai a continuat așa cum a început.Cu jocurile lui.A jucat, a jucat, a jucat.Prin 2003 părinții îi fuseseră luat alt calculator, mai performant.Apăruse atunci și Counter Strike iar din acel moment, camera lui Mihai devenise un adevărat câmp de luptă.Abia de mai apuca să mănânce iar dacă cineva încerca să intre și îl deranja, arunca cu tot ce avea în persoana respectivă.Mihai nu mai învăța de mult.Profesorii au refuzat să mai vină să-i predea.Era prea dezastruos și periculos.Își făcuse din camera lui un cuib din care ieșea doar până la baie. Mihai nu mai știa ce e aia zăpadă naturală ci doar zapada înroșită din fy_snow.Nu mai știa ce e ăla nisipul unei plaje ci doar nisipul plin de sânge din de_dust.Nu mai știa ce e marea ci doar screensaverul cu ea care deși era setat să apară la un minut de inactivitate, tot rar apărea.Și lumea evolua, copiii de vârsta lui erau fericiți, mergeau la școală, se jucau, mergeau în tabere și excursii dar Mihai era rupt de o astfel de lume.Era atât de “matur” încât în lumea lui nu existau decât soldați și fiare ciudate, iar el nu era altceva decât un robot.Și astfel treceau pentru el zilele și nopțile.De fapt pentru el nu exista așa ceva.Pentru el nu erau decât ore de joacă și restul(3-4) de somn.Camera lui era un întuneric continuu cu perdelele trase și aproape goală cu nimic altceva decât un pat, un birou și CALCULATORUL.Tehnologia evolua destul de repede iar Mihai ajunsese să schimbe un calculator la fiecare jumătate de an.Tatăl lui mai mai că voia să facă o colecție din monitoarele sparte cu o cană aruncată de nervi sau cu plasmele sparte cu pumnul.Pentru el toate era doar niște copilării.Cât de neglijenți puteau să fie părinții lui încât să nu reacționeze deloc.Cât de neglijenți.Și da, după cum spuneam acum e la operație.Mihai stătuse atât de mult în întuneric încât lumina pentru el era un coșmar.Dar ce era mai rău pentru el, nu mai vedea bine să joace noul warcraft.Și dacă ar fi fost ochii singura lui problemă.Dar statul pe scaun a creat pentru el multe altele.Atât de multe încât și doctorii se mirau că un copil la vârsta lui poate dobândi toate astea pe parcursul a 3-4 ani.Calculatorul era acum un blestem pentru mama și tatăl lui Mihai iar pentru Mihai ultima dorință.Da. Ajunsese până acolo.Nu mai voia nimic.Voia să joace pentru ultima dată un Counter, să ucidă pentru ultima dată.Viața nu mai avea rost pentru el.Era terminată.Nu avea absolut nici o altă dorință.
Mihăiță ajunsese o umbră.
Multe astfel de cazuri de indiferenta in ziua de azi. Parca prea multe.
Scris de mine.
